sindromul refresh – am inceput sa suferim toti de el.
dependenta de noutati.
noutatile ca leac impotriva plictiselii.
ce-au mai pus amicii pe facebook.
ia sa vad, am mai primit un mail?
vreu comment pe haifaiv?
ultima stire pe gsp?
o alta forma a dependentei de stirile de la ora 5, mai personalizata.
mai personala, chiar. vorbeste cu tine, o controlezi, si te controleaza.
mai ales asta, altfel nu ar fi o dependenta.
exista si unelte pentru dependentii cronici – feedreaderul. te scuteste de cateva click-uri. dependenta ramane.
4 Comments
da, asta-i intr-adevar unul dintre simptomele epocii de performanta si viteza in care traim… altul ar fi, si mie mi se pare la fel de avansat, ala de a posta pe site-urile social media (trendy cuvant, ce mai, sunt si eu “in”, da?
) tot ceea ce faci: unde te afli, incotro te indrepti, ce mai citesti, in ce proiecte te mai angajezi 
ca si cum daca nu te stie toata lista cu ce te ocupi, ai avea vreun handicap… clar iti lipseste ceva, nu esti in rand cu succesul si performanta daca nu povestesti despre tine tuturor cunoscutilor si necunostilor care au suficienta vreme de pierdut cu postarile tale 
dependenta de “beeing a public person” sau ce?!
cred ca e o nevoie sociala, doar suntem animale sociale, nu?
viata sociala mutata in virtual? adica bun, are si avantajele ei evidente, insa la unii deja mi se pare c-a devenit un fel de tulburare obsesisiv compulsiva
la modul: “sunt in social media, deci exist”
eu inca mai votez cu viata sociala autentica, reala, si-i doresc moartea alienarii asteia (care implica si sindromul refresh)
a devenit, ai dreptate.
da’ tie ti se pare ca as fi de acord cu viata sociala virtuala la nivelul asta?
nu-mi plac surogatele.