lectii inutile

Despre inutilitatea lectiilor aplicate anumitor persoane, post factum.
Chiar daca persoana respectiva a invatat ceva, simplul fapt ca ai terminat-o cu ea o face singura beneficiara a lectiei. Beneficiara ipotetica. Tu nu castigi nimic, pentru ca urmatoarea va fi la fel de neinstruita. Poate ar trebui sa-i oferi lectiile inainte de vreme. Si sa iti iei vesela in cap din cauza asta. Si riscul de a nu a avea absolut nici un efect ar fi si mai mare. Oricum ai lua-o, e o situatie in care pierzi.
Ii arat eu ei! Asta e o prostie inutila.

Anunțuri

illusion of choice

What’s you illusion of choice? Cu ce-ti place sa te amagesti cand ti se acreste de lumea asta mizerabila? Vrei sa ratacesti singur pe insula ta proprie, sau vrei sa faci bai iluzorii de multime? Ce idee falsa si imbietoare au scris in tine cartile pe care le-ai citit? Care e minciuna ta cea mai draga? Locul ala caldut, in care iti place sa te pierzi cu regularitatea unui ceasornic dereglat, schimband meridianul la intervale intamplatoare, unde e? Crezi ca esti altfel, crezi ca tu ai dreptul, sau poate puterea, sa atingi ceea ce restul nu pot? De ce ar fi adevarul tau mai puternic decat toate celelalte? Nu esti decat un produs al hazardului, asa te-a batut vantul. O sa-mi spui acum ca ai ajuns asa prin alegerea ta? Ha ha!

contradictii II

cum se face ca imprumutam de la persoanele care ne inconjoara exact ceea ce nu ne place? exact partile pe care le criticam mai acid, si pe care nu ezitam sa le aruncam inapoi cu cea mai mare seninatate, de parca daca le-am luat noi s-ar fi transformat deodata in ceva bun. sau poate zaceau acolo de multa vreme, asteptand sa iasa la suprafata? oricum ar fi, greselile noastre ni se par in cel mai rau caz scuzabile, aceleasi greseli ni se par impardonabile la cei cu care intram in contact.

ce rasa stupida

contradictii I

probabil unul dintre atributele existentei umane (si ale individului in genere) cel mai des trecute cu vederea e contradictia. suntem contradictorii pana in maduva oaselor. port ideea asta cu mine de o luna(sau cam de cand am abandonat scrisul pe aici). ma asteptam sa se cristalizeze, dar se pare ca nu, se incapataneaza sa ramana diluata in colturi.
asta e primul colt: totdeauna ne plangem ca restul nu ne inteleg, nici macar prietenii, avem impresia ca totdeauna ramane ceva care este numai al nostru, si pe care am vrea sa-l inteleaga si ceilalti, ca sa… ca sa ce? si apoi daca intalnim in altcineva cea mai profunda ideea a noastra, ne simtim furati, ne reclamam dreptul la individualitate. dreptul de a fi diferiti. ce vrem oare, sa fim la fel cu toata lumea, sa fim sase miliarde de copii, cu aceleasi ganduri, sau sa fim diferiti? mi-a trecut prin minte o idee infricosatoare, anume cum ar fi sa traim alaturi de sase miliarde de copii ale noastre, identice pana la ultimul fir de par. ar mai exista comunicare in universul asta paralel? ar mai exista oare ceva in afara noastra??

nu ar trebui oare sa savuram personalitatile celorlalti, cu tot ce au ei diferit, mai ales cu asta, si sa ne bucuram de diversitatea lor, care ne ofera posibilitatea de a fi si noi diferiti in fiecare zi, de a evolua?

insa, pe de alta parte, omul e un animal contradictoriu, asa ca maine s-ar putea sa ma declar multumit cu varianta tragerii la xerox.

headshot

bang-bang. headshot. unul din autorii mei preferati (vonnegut) zicea in ultimul sau roman (pe care il scria in cunostinta de cauza cum ca ar fi ultimul) clinc clinc. tot un fel de headshot. era replica de inchidere preferata.
saptamana trecuta mi-a venit la poarta o cunostinta vaga – nici nu stiu cum il cheama – un prieten al unui prieten, sa-mi ceara bani. i-am dat. bang bang.
azi am trecut pe langa un cunoscut. am devenit brusc invizibil. bang bang.
alaltaieri am trecut pe langa o fosta iubire. nici asta nu m-a vazut. bang bang.
lumea are darul sa ma surprinda des. avea, cel putin. am inceput sa ma obisnuiesc. am devenit aproape imun la surprize. surpriza ar fi sa nu mai am surprize.
pana atunci imi curat pusca. sa fie pregatita.

pretentii nefondate

toti avem defecte. si ni le cunoastem, constient sau nu. le recunoastem constient sau nu. mai degraba nu. dar ce ne impiedica sa le recunoastem si de fata cu ceilalti?
unora dintr noi ne place sa ne laudam cu vreo calitate, sau vreo capacitate cu care nu ne-am manifestat niciodata, dar avem (oare?) impresia ca am fi super dotati. si amanam totdeauna producerea capacitatii. trisam. si nu suntem singurii care ne dam seama de asta.
de ce continuam? de ce persistam in greseala, desi nu mai pacalim pe nimeni? sa fie de vina incapatanarea? incapacitatea de a admite greseala? sau poate doar un fel de wishful thinking, in speranta ca poate suntem totusi capabili de atari performante? depinde si de cat ne-am atasat de ideea respectiva.
sau… sau nu vrem sa admitem ca ni se mai inchide inca o poarta, din toate pe care le credeam deschise candva?

auzi, da de ce te tot ascunzi in spatele persoanei intai plural, si nu admiti ca e vorba doar de tine? nu exista noi, doar tu te regasesti in randurile de mai sus! sau ai personalitate multipla?

scuze

mi-am dat seama in ultimu timp ca datorez niste scuze. asa, la general, fara o tinta specifica.
imi cer scuze ca nu m-am nascut mai prost. as fi fost poate fericit.
imi cer scuze ca nu m-am oprit la prima carte pe care am citit-o. ajungea si televizorul.
imi cer scuze ca n-am sarit in pat cu toate ocaziile avute. chestia asta chiar nu se face, mai ales daca e gratuit.
imi cer scuze ca nu-mi plac manelele si in general am gusturi proprii in materie de muzica. m-ar fi scutit de multe probleme la petreceri, nunti si botezuri. si altele.
imi cer scuze ca nu ma imbrac precum un cocalar, sau macar la moda. stiu ca sar in ochi pe strada pentru ca prefer hainele banale.
imi cer scuze pentru ca spun uneori adevaruri care deranjeaza. eu ma straduiesc sa nu le spun, dar parca ies singure, ale dracului.
imi cer scuze ca nu suport oamenii superficiali. al lor este viitorul.
imi cer scuze ca nu suport partidele de stanga, de dreapta, de centru, de orice alta culoare, orientare sau directie de pe compas. ce-am fi oare fara ele?
imi cer scuze ca nu sunt demagog si pupincurist. chestiile astea sunt absolut necesare pentru o viata normala si pasnica.
imi cer scuze ca am uitat sa pun nu in fata fiecarei propozitii de mai sus

gratuit

nu suport oamenii care se dau in vant dupa gratuitati. nu exista gratuitati. orice gratuitate are un pret mai mare decat te-ai astepta. si cel mai mare e pierderea respectului de sine. si mai ales nu suport sa mi se scoata pe nas faptul ca nu accept gratuitati. duceti-va dracului cu gratuitatile voastre! dixit

delete

delete – From Latin deletus, past participle of delere „destroy, blot out, efface,” from delevi, originally perf. tense of delinere „to daub, erase by smudging,” from de- „from, away” + linere „to smear, wipe.”

a te sterge, a-ti sterge nasul, a-ti sterge ochii, a-ti sterge gura, am sters-o, m-am sters pe maini (nu m-am spalat, asta e alta mancare de peste), te-am sters din lista de messenger, ai sters praful? am sters pe jos cu tine. nu-mi pasa, pot duce, asta e tot ce poti? restul nu se sterge. din pacate. zici tu? cum ar fi sa-ti stergi ultimii 10 ani din viata? sau ultimele 10 luni? sau ultimele 10 zile? si ce mai ramane dupa? ce faci cu zilele pierdute? nimic, ce sa fac? ce, tu mai stii ce ai facut cu anii despre care nu-ti aduci aminte nimic? cand erai mic si invatai cuvintele? ah, da, cuvintele. de astea uitasem. a sterge un cuvant, a pune altul in loc, da, dar nu mai suna la fel, si ce daca? si-asa n-ai inteles nimic nici prima oara, o neintelegere in plus, de fapt nu e in plus, e in locul celeilalte. asa si? nu e mare diferenta, tot la rezultatul ala ai ajuns.

just hit del. Ctrl+Alt+Del

frustrarile

da, era unul din subiectele centrale, cel putin in intentiile initiale. de ce oare? pentru ca sunt o parte a vietii noastre, nici nu stiu in ce categorie sa le incadrez. sentimente? oare… eu le vad ca pe niste lipsuri, mai degraba, pentru ca sunt declansate de lipsa unor anumite realizari emotionale sau chiar si materiale. sigur, alea materiale sunt ceva mai pamantesti, si deja nu prea merita atentia.