Skip navigation

Category Archives: minciuni

Despre inutilitatea lectiilor aplicate anumitor persoane, post factum.
Chiar daca persoana respectiva a invatat ceva, simplul fapt ca ai terminat-o cu ea o face singura beneficiara a lectiei. Beneficiara ipotetica. Tu nu castigi nimic, pentru ca urmatoarea va fi la fel de neinstruita. Poate ar trebui sa-i oferi lectiile inainte de vreme. Si sa iti iei vesela in cap din cauza asta. Si riscul de a nu a avea absolut nici un efect ar fi si mai mare. Oricum ai lua-o, e o situatie in care pierzi.
Ii arat eu ei! Asta e o prostie inutila.

Anunțuri

What’s you illusion of choice? Cu ce-ti place sa te amagesti cand ti se acreste de lumea asta mizerabila? Vrei sa ratacesti singur pe insula ta proprie, sau vrei sa faci bai iluzorii de multime? Ce idee falsa si imbietoare au scris in tine cartile pe care le-ai citit? Care e minciuna ta cea mai draga? Locul ala caldut, in care iti place sa te pierzi cu regularitatea unui ceasornic dereglat, schimband meridianul la intervale intamplatoare, unde e? Crezi ca esti altfel, crezi ca tu ai dreptul, sau poate puterea, sa atingi ceea ce restul nu pot? De ce ar fi adevarul tau mai puternic decat toate celelalte? Nu esti decat un produs al hazardului, asa te-a batut vantul. O sa-mi spui acum ca ai ajuns asa prin alegerea ta? Ha ha!

cum detectezi mincinosii? iti vor spune totdeauna cat pretuiesc adevarul
cum detectezi oamenii care au ceva de ascuns? totdeauna insista ca le place sa fie directi
si cum sa tratezi cu toti cei de mai sus? sa citesti totdeauna pe dos ceea ce-ti spun
exemplu: nici nu ma gandesc la o relatie prea curand. nu chiar, mai degraba: deja m-am reorientat.
de ce dracu nu pot sa fiu si eu la fel de sincer? ce defect nenorocit din nastere ma face sa fiu asa de deschis incat sa merg cu cutitul la o lupta cu topoare?
ar fi o solutie, sa nu mai am incredere in nimeni, sa pornesc mereu de la premiza de minciuna.
si totusi, cum sa traiesti fara incredere? nu ma intereseaza cati o fac, pentru mine e echivalent cu o amputare.
da, in momentul asta te urasc. si toata povestea imi pare un joc cu suma mult mai mica decat zero. si cel mai trist e ca am continuat sa-l joc si cand am inceput sa intrevad asta. masochist, deh.

nevoia asta tâmpită de a trage linie, și de a face sumarul, și apoi de a-ți face ție însuți promisiuni stupide, de care știi de fapt că nu te vei ține, dar deh, anul următor trebuie să fie mai bun, trebuie să îndrepte nefăcutele din anul care tocmai s-a terminat.
totdeauna, prinși în goana asta după mai mult, după mai bine, mereu cu obiective de îndeplinit. când erai mic și mergeai de-a bușilea trăgeai din răsputeri sa înveți sa mergi în picioare, pentru ca apoi să înveți să alergi, și după ce înveți să alergi, sa urmărești ca un disperat tot felul de ținte, pana când îmbătrânești și nu mai poți să alergi, și înveți din nou sa mergi, ca sa poți sa mergi de la o zi la alta, și la sfârșit de an să te feliciți ca ai reușit sa mai depășești încă un an, și apoi nu mai poți nici să mergi, și înveți ce înseamnă să stai pe loc.
ar trebui sa apreciem mai mult repausul, sa stam pur și simplu în loc, fără să ne întrebăm dacă am îndeplinit vreun obiectiv marcat în agendă, să ne plasăm undeva pe scara valorilor în raport cu realizările mai mult sau mai puțin importante. să ne oprim, să tragem aer în piept, să savurăm fiecare molecula, și să ne băgăm bine în cap: nu există decât „acum”.
momentele astea pur formale, când se schimba o cifra (sau doua, și dacă ești chiar norocos trei) din numărul anului sunt cele în care ne mințim cu seninătate, și o facem cu scuza că e sfârșitul de an. la anul o să… nimic. o să facem exact ce am făcut și anul trecut. dacă am zice: de mâine o să … ar fi tot o minciuna, mai mică, dar tot minciună.
de azi nu mai amân nimic. asta da dovada de curaj. indiferent dacă azi e 31 decembrie, sau 1 ianuarie, sau 13 aprilie.

toti avem defecte. si ni le cunoastem, constient sau nu. le recunoastem constient sau nu. mai degraba nu. dar ce ne impiedica sa le recunoastem si de fata cu ceilalti?
unora dintr noi ne place sa ne laudam cu vreo calitate, sau vreo capacitate cu care nu ne-am manifestat niciodata, dar avem (oare?) impresia ca am fi super dotati. si amanam totdeauna producerea capacitatii. trisam. si nu suntem singurii care ne dam seama de asta.
de ce continuam? de ce persistam in greseala, desi nu mai pacalim pe nimeni? sa fie de vina incapatanarea? incapacitatea de a admite greseala? sau poate doar un fel de wishful thinking, in speranta ca poate suntem totusi capabili de atari performante? depinde si de cat ne-am atasat de ideea respectiva.
sau… sau nu vrem sa admitem ca ni se mai inchide inca o poarta, din toate pe care le credeam deschise candva?

auzi, da de ce te tot ascunzi in spatele persoanei intai plural, si nu admiti ca e vorba doar de tine? nu exista noi, doar tu te regasesti in randurile de mai sus! sau ai personalitate multipla?

mi-am dat seama in ultimu timp ca datorez niste scuze. asa, la general, fara o tinta specifica.
imi cer scuze ca nu m-am nascut mai prost. as fi fost poate fericit.
imi cer scuze ca nu m-am oprit la prima carte pe care am citit-o. ajungea si televizorul.
imi cer scuze ca n-am sarit in pat cu toate ocaziile avute. chestia asta chiar nu se face, mai ales daca e gratuit.
imi cer scuze ca nu-mi plac manelele si in general am gusturi proprii in materie de muzica. m-ar fi scutit de multe probleme la petreceri, nunti si botezuri. si altele.
imi cer scuze ca nu ma imbrac precum un cocalar, sau macar la moda. stiu ca sar in ochi pe strada pentru ca prefer hainele banale.
imi cer scuze pentru ca spun uneori adevaruri care deranjeaza. eu ma straduiesc sa nu le spun, dar parca ies singure, ale dracului.
imi cer scuze ca nu suport oamenii superficiali. al lor este viitorul.
imi cer scuze ca nu suport partidele de stanga, de dreapta, de centru, de orice alta culoare, orientare sau directie de pe compas. ce-am fi oare fara ele?
imi cer scuze ca nu sunt demagog si pupincurist. chestiile astea sunt absolut necesare pentru o viata normala si pasnica.
imi cer scuze ca am uitat sa pun nu in fata fiecarei propozitii de mai sus

-Nu-mi pare rau ca te-am intalnit[…] Murdaria dumitale m-a limpezit. Meritam una ca asta. Cred ca oamenii intalnesc in viata intotdeauna ceea ce merita. Nu ce-ar dori ei, ci ceea ce merita si, daca au destul cap sa traga invataminte, totul are un sens.

sigur ca intalnim de regula tot felul de oameni, mai buni sau mai rai ca noi. diversi, intr-un cuvant. in contextul asta afirmatiile de mai sus, care nu-mi apartin (ii apartin lui Sorescu, in Trei dinti din fata), dar m-au pus pe ganduri, par cel putin exagerate. adica meritam orice?
treaba asta cu contextul e tare a dracului, ca daca nu-l nimeresti, poti vorbi despre orice si oricat de explicit, si sa fii mereu neinteles, sau mai rau, prost inteles. Read More »

unul din citatele mele preferate vine dintr-un film de referinta, Cool Hand Luke, si zice asa:

What we’ve got here is… failure to communicate. Some men you just can’t reach. So you get what we had here last week, which is the way he wants it… well, he gets it. I don’t like it any more than you men.

Read More »